Far Cry 3 va fi lansat la sfârşitul anului viitor

 Far Cry 3 va fi lansat la sfârşitul anului viitor

Far Cry 3 este continuarea jocului Far Cry 2 aparut în 2008. Jucătorii Far Cry 3 vor păşi „în papucii” lui Jason Brody, un om singur aflat în marginea lumii, pe o insulă tropicală misterioasă care nu are nicio legătură cu civilizaţia. În acest paradis sălbatic unde fărădeleagea şi violenţa sunt singurul lucru sigur, jucătorii vor dicta când, unde şi cum se vor desfăşura evenimentele în joc. Jucatorii vor reteza, se vor furişa, detona şi trage în drumul lor de pe insula care este într-o lume în care s-a pierdut orice simţ al binelui şi al răului.


Far Cry 3 este în etapa pre-alpha a dezvoltării. Patrick Redding, un designer Ubisoft, a menţionat că setările Antarctice ar putea fi prezente in viitoarele jocuri. Prezenţa avionului Mitsubishi A6M Zero de la începutul trailerului oficial va stabili jocul undeva în Pacific. Principalul scop al jocului este acela de a scăpa de pe insule (vor fi mai multe de una,a mentionat Dan Hay) care vor avea locuitori nebuni.

Jocul va fi lansat de Ubisoft ca şi al doilea titlu Far Cry, dar nu şi ca primul care a fost lansat de Crytek, un dezvoltator faimos pentru seria Crysis. Potrivit revistei oficiale PlayStation, Far Cry 3 este gata de lansare la sfarsitul anului 2011, dar această declaraţie a fost scoasă în ediţia următoare a revistei, declarându-se că jocul va fi anunţat la Electronic Entertainment Expo(E3) 2011, iar lansare va avea loc în anul 2012. Primul trailer oficial a fost lansat la conferinţa E3 2011 pe 6 iunie 2011. De asemenea, este confirmat că Far Cry 3 va rula pe motorul Dunia, tehnologie folosită şi de jocul precedent Far Cry 2, dar aceasta va folosi o tehnologie avansată a apei pentru a reda jocului experiente în adâncime.

Pe 6 iunie 2011 la E3 2011 s-a aratat un video cu un gameplay demo. S-ar remarcat posibilitatea de a omori dusmanii de dupa obiecte in modul crouch fara sa-si miste capul in sus,dar cu mainile libere. O alta observatie este mecanica de ascundere revizuita bazata pe puncte de experienta. Jucatorul va avea posibilitatea de a dobori dusmanii prin modul „takedown” cu cutitul de aproape sau in modul crouch. Directorul narativ Jason Vandenberghe a spus ca harta va fi de zece ori mai mare decat precedentul joc.

Far Cry 3 vine cu un cadru tropical,similar primului joc.Jucatorii isi vor asuma rolul protagonistlui recunoscut ca Jason Brudy,un turist care a esuat pe lantul de insule care a fost locul unor violente locale pentru multi ani. Jason a fost separat de prietena lui,iar in cautarea ei, dezvoltatorii au decis ca personajul va interactiona cu niste personaje in cea mai mare parte instabile care au fost si ei prinsi de ceva timp pe insule. In scurtul trailer, Jason a interactionat cu un personaj numit Vaas care reda un monolog nelinistitor cu privire la nebunia lui inainte de a incerca sa-l innece pe Jason prin aruncare lui intr-un bazin care a fost folosit in mod repetat pentru acest lucru.Mai multe detalii despre povestea jocului nu au fost dezvaluite inca,in afara faptului ca dezvoltatorii au afirmat ca personajul detine indemanari de supravietuitor si combatant care ii dau o sansa in lupta in circumstantele disperate in care se afla in timpul jocului. Dezvoltatorii au afirmat ca tonul jocului va fi unul realist si intens cu incercarea de a invoca un sentiment de pericol constant in jucator.

Far Cry 3 va fi lansat pe data de 29 noiembrie 2012 şi va fi disponibil pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3. Pentru mai multe detalii cu privire la următorul titlu Far Cry, rămâneţi pe aproape!

HED

Sunt pasionat de lumea gaming-ului și IT-ului încă de când eram mic. Pe blogul meu, găsiți știri despre jocuri, informații relevante din domeniul jocurilor video, tutoriale utile și știri din industria IT. Dacă aveți întrebări sau neclarități cu privire la articolele sau tutorialele mele, nu ezitați să lăsați un comentariu și voi răspunde în cel mai scurt timp posibil.

Poate te interesează şi

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.