Connect with us

Jocuri noi pc

Cele mai aşteptate jocuri pentru PC din anul 2016

Published

on

Mai este foarte, foarte puţin până când vom trece în noul an, aşa că m-am gândit să fac un articol cu cele mai aşteptate jocuri pentru PC care vor apărea în anul 2016. Nu voi face un top, dar cu siguranţă primele enumerate vor fi titlurile pe care abia aştept să le joc în 2016.

Tom Clancy’s The Division – Data de lansare: 8 Martie 2016

Tom Clancy’s The Division sau pur şi simplu The Division este un tactical shooter dezvoltat de Ubisoft Massive şi publicat de Ubisoft. Deşi trebuia să fie lansat în toamna acestui an, acesta a fost amânat până pe data de 8 martie 2016.

Acţiunea jocului se va petrece în Statele Unite ale Americii unde un virus răspândit prin bacnote şi hrană chiar înainte de 23 noiembrie, ziua cunoscută ca şi „Black Friday” pune la pământ întreaga Americă. Totul scapă de sub control în doar câteva zile, făcând numeroase victime în rândul civililor. Serviciile de bază ale statului cad rând pe rând iar accesul la apă potabilă şi mâncare devine aproape imposibil.



Mafia III

Începând cu primul titlu lansat în anul 2002 care prezenta povestea lui Tommy Angelo apoi în 2010, Mafia 2, această serie a reuşit să mă facă să aştept cu nerăbdare următorul titlu. Iată că am ajuns şi aici, cei de la 2K împreună cu cei de la Hangar 13 au anunţat lansarea noului titlu Mafia 3.

Acțiunea jocului se va petrece în New Orleans în anii 1960 iar jucătorul va prelua rolul lui Lincoln Clay, un veteran al războiului din Vietnam. Mafia italiană controlează jocurile de noroc, droguri, prostituție în timp ce poliția și politicienii corupți își umplu buzunarele cu venituri ilegale.


Far Cry Primal – Data de lansare: 23 Februarie 2016

Far Cry Primal este un joc video de acţiune-aventură dezvoltat de Ubisoft Montreal, publicat de Ubisoft şi este al cincilea joc din seria Far Cry.

Acţiunea jocului va avea loc în epoca de piatră iar jucătorii vor lua rolul lui Takkar, care îşi va începe aventura ca un simplu vânător neînarmat urmând ca pe parcursul jocului să devină liderul unui trib.

For Honor

For Honor, o nouă surpriză făcută de Ubisoft la Electronic Entertainment Expo 2015. Acest joc dezvoltat de Ubisoft Montreal pune jucătorii în pielea unor luptători istorici precum cavaleri medievali, samurai sau vikingi, fiecare având propriile arme şi abilităţi speciale.

Jocul va dispune de diferite moduri multiplayer competitive ce vor suporta până la opt jucători care se vor lupta cor la corp cu diferite săbii sau topoare. De asemenea, echipele vor fi împărţite în mod egal, iar la începerea meciului se vor alătura numeroşi luptători AI.



Need For Speed

Nu cred că mai are nevoie de nici o prezentare. Titlul cu numărul douăzeci şi doi în seria Need For Speed dezvoltat de Ghost Games şi publicat de Electronic Arts, va fi lansat şi pentru PC în 2016.



HITMAN

Hitman este un joc de acţiune-aventură dezvoltat de IO Interactive şi publicat de Square Enix. După trei ani de la lansarea ultimului titlu Hitman (Hitman: Absolution în anul 2012) jucătorii vor putea să preia din nou controlul Agentului 47, un asasin foarte bine instruit.

Jocul încurajează creativitatea jucătorilor, de aceea aceştia au posibilitatea să-şi termine obiectivele în mai multe moduri. De asemenea, modul Contracts va reveni în acest titlu, jucătorii putând creea scenarii şi obiective pe care le va putea partaja cu alţi jucători.





Deus Ex: Mankind Divided

Au trecut 15 ani de la lansarea primului titlu Deus Ex, iar cei de la Square Enix se pregătesc să lanseze în 2016 noul titlu intitulat Dues Ex: Mankind Divided.



Tom Clancy’s Ghost Recon Wildlands

Ghost Recon Wildlands este un tactical-shooter open world dezvoltat de Ubisoft Paris şi publicat de Ubisoft. Acţiunea jocului are loc în Bolivia, unde aici este cel mai mare furnizor de cocaină din lume. Transporturile de droguri sunt controlate de cartelul Santa Blanca, o organizaţie foarte puternică a cărei influenţă a destabilizat regiunea.

Ca urmare, Statele Unite ale Americii trimite aici o unitate de elită pentru operaţiuni speciale numită Ghosts, pentru a distruge şi dezvălui legătura dintre cartelul Santa Blanca şi administraţia locală.



Mirror’s Edge Catalyst

Mirror’s Edge Catalyst este un joc de acţiune-aventură dezvoltat de EA DICE şi publicat de Electronic Arts. Cu siguranţă va fi un titlu aşteptat mai ales pentru cei care sunt pasionaţi de parkour.

Acestea au fost câteva dintre cele mai aşteptate jocuri ce vor fi lansate în 2016, dar cu siguranţă ne putem aştepta la noi titluri din seriile Asassin’s Creed, Call of Duty, Battlefield sau de ce nu, noi surprize de la marii producători de jocuri video.

Voi ce titlu aşteptaţi cel mai mult în anul 2016?

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Jocuri noi pc

Lista misiunilor principale din Mafia: The Old Country

Published

on

By

Mafia The Old Country este cel mai nou capitol din celebra serie Mafia, dezvoltat de Hangar 13. Acțiunea te transportă în Sicilia începutului de secol XX, o lume dominată de onoare, trădare și ascensiunea crimei organizate. În centrul poveștii se află Enzo, un tânăr muncitor hotărât să lase în urmă viața grea din mine și să urce în ierarhia mafiei locale, sub aripa influentului Don Torrisi.

Povestea se desfășoară pe parcursul a 15 misiuni, inclusiv prologul, oferind o experiență intensă și emoționantă. Fiecare capitol te poartă prin peisaje spectaculoase ale Siciliei rurale, orașe pitorești și locații de epocă recreate cu un nivel remarcabil de detaliu. De la simple acte de loialitate până la conflicte violente și decizii care îți vor marca destinul, Mafia The Old Country îmbină acțiunea concentrată cu o atmosferă autentică și o narațiune profundă.

Câte misiuni are Mafia The Old Country?
Campania principală este formată din 15 misiuni, iar finalizarea poveștii durează aproximativ 9–14 ore, în funcție de stilul de joc și nivelul de dificultate ales. Fiecare misiune are un ritm bine calibrat, iar povestea este construită în jurul personajelor, nu în jurul hărților deschise sau al misiunilor repetitive – exact așa cum te-ai aștepta de la un joc care pune accentul pe atmosferă și dramă.

Este Mafia: The Old Country un joc open-world?

Deși Mafia: The Old Country nu este un joc open-world în sensul clasic, povestea sa se desfășoară într-o lume deschisă extrem de imersivă și recreată fidel din punct de vedere istoric. Unele misiuni oferă o oarecare libertate de explorare, permițându-ți să te abați de la traseul principal, însă majoritatea misiunilor sunt regizate și se desfășoară în zone bine delimitate.

Pentru a putea explora în voie întreaga lume a jocului, trebuie să accesezi Explore Mode, un mod care devine disponibil după finalizarea Prologului, prin intermediul ecranului Chapter Replay. Obiectele și resursele colectate în modul Explore sunt păstrate și în povestea principală, oferind un motiv în plus să te aventurezi prin peisajele pitorești ale Siciliei.

Mission Image

1. Tremori

Icon  Prologue

După ani de muncă într-o mină periculoasă, Enzo a strâns aproape suficienți bani pentru a plăti datoriile tatălui său și a pleca ca om liber.

Mission Image

2. Famiglia

Icon  Chapter 1

După ce evadează din mină, Enzo este prins în anexele unei podgorii. Cu viața în pericol, el caută disperat o cale de scăpare.

Mission Image

3. Palio

Icon  Chapter 2

În ziua unei curse de cai în San Celeste, Luca și Enzo pleacă să livreze vin către cei mai importanți clienți ai lui Don Torrisi.

Mission Image

4. Pizzu

Icon  Chapter 3

Luca, Cesare și Enzo pleacă împreună într-o vizită la unii dintre chiriașii mai problematici ai lui Don Torrisi.

Mission Image

5. Il Barone

Icon  Chapter 4

Când baronul Fontanella sosește pentru a discuta o chestiune sensibilă, Enzo trebuie să-i escorteze pe Isabella și pe fiul baronului până la ruinele unui templu antic.

Mission Image

6. Vendetta D’Onore

Icon  Chapter 5

După ce bandiții încearcă să o răpească pe Isabella, Don Torrisi îi cere lui Enzo să se răzbune pe omul care a orchestrat atacul.

Mission Image

7. La Difesa Siciliana

Icon  Chapter 6

Don Torrisi plănuiește să falsifice dolari americani. Totuși, falsificatorul său a fost arestat, iar operațiunea nu poate începe până când acesta nu este eliberat.

Mission Image

8. Spirito Sportivo

Icon  Chapter 7

După ce pune mâna pe epava unei mașini sport, Leo îi atrage pe Enzo și Cesare într-un plan de a câștiga o cursă profitabilă.

Mission Image

9. Disgrazia

Icon  Chapter 8

Tino sosește pe neașteptate la apartamentul lui Enzo, avertizându-l despre un raid iminent al poliției – cineva a încălcat omertà!

Mission Image

10. Industria

Icon  Chapter 9

Baronul Fontanella primește o scrisoare de șantaj care amenință cu închiderea fabricii sale. Don Torrisi îl trimite pe Enzo să investigheze.

Mission Image

11. La Festa

Icon  Chapter 10

Familia Torrisi participă la botezul fiului lui Luca. Sărbătoarea se transformă în haos când un lunetist deschide focul din clopotnița bisericii.

Mission Image

12. Mattanza

Icon  Chapter 11

Pe măsură ce bandele intră în război, baronul Fontanella îl convinge pe Don Torrisi să se întâlnească cu Don Spadaro pentru a pune capăt ostilităților.

Mission Image

13. La Forza Del Destino

Icon  Chapter 12

Spadaro și Fontanella se întâlnesc la operă în Palermo. Don Torrisi îl trimite pe Enzo într-o misiune disperată de a-i ucide pe amândoi.

Mission Image

14. Capiregime

Icon  Chapter 13

După moartea lui Spadaro, Enzo își planifică în tăcere evadarea, în timp ce Don Torrisi dezmembrează rămășițele bandei rivalului său.

Mission Image

15. La Merica

Icon  Chapter 14

După ani de zile în care și-au ascuns dragostea, Enzo și Isabella fug în cele din urmă în America.

Mafia: The Old Country
Mafia: The Old Country
Joc de aventură Shooter

Mafia: The Old Country marchează revenirea seriei Mafia într-o nouă eră narativă, cu acțiunea plasată în Sicilia anilor 1900. Campania urmărește ascensiunea lui Enzo, un tânăr muncitor atras în lumea crimei organizate sub comanda lui Don Torrisi.

Data de lansare8 August 2025
Platforme disponibilePC, PlayStation 5, Xbox Series X/S
DezvoltatorHangar 13
Publisher2K Games
SerieMafia
Continue Reading

Cerinte de sistem pc

Cerinţe de sistem FC 26

Published

on

By

FC 26 tocmai a fost anunțat oficial, împreună cu trailerul și cerințele de sistem pentru PC. Deși promite îmbunătățiri de gameplay, FC 26 nu aduce schimbări semnificative la nivel grafic, iar acest lucru se reflectă și în cerințele de sistem – identice cu cele de anul trecut. Cu alte cuvinte, dacă ai rulat FC 25, vei putea juca și noul titlu fără upgrade-uri majore.

După cum spuneam, chiar dacă partea tehnică a rămas pe loc, gameplay-ul promite schimbări importante inspirate din feedback-ul comunității. EA SPORTS FC 26 este gândit să îți ofere libertatea de a juca în stilul care ți se potrivește, prin două moduri distincte:

  • Authentic Mode – pentru cei care vor realism total, acesta oferă o experiență cât mai apropiată de fotbalul real. Este modul ideal pentru Career Mode, cu ritm natural și atmosferă autentică.
  • Competitive Mode – pentru cei care preferă reacții rapide și control precis. Perfect pentru Ultimate Team sau Clubs, acest mod prioritizează gameplay-ul fluent, intens și optimizat pentru competiție.

Cerinţe de sistem minime

  • CPU: AMD Ryzen 5 1600 / Intel Core i5-6600k
  • RAM: 8GB
  • GPU: AMD RX 570 / Nvidia GTX 1050 Ti
  • Sistem de Operare: Windows 10/11 64-bit
  • Spațiu de stocare: 100GB

Cerinţe de sistem recomandate

  • CPU: AMD Ryzen 7 2700X / Intel Core i7-6700
  • RAM: 12GB
  • GPU: AMD RX 5600 XT / Nvidia GTX 1660
  • Sistem de Operare: Windows 10/11 64-bit
  • Spațiu de stocare: 100GB

EA SPORTS FC 26 va fi lansat pe 26 septembrie 2025 și va fi disponibil pe PC, Playstation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X/S și Nintendo Switch.

FIFA 26
EA SPORTS FC 26
Sports

FC 26 continuă seria EA SPORTS FC, succesorul francizei FIFA, și oferă două moduri distincte de gameplay: Authentic, care pune accent pe realism și simulare, și Competitive, axat pe ritm rapid și reacții precise, ideal pentru modurile online. FC 26 include peste 20.000 de jucători licențiați, peste 120 de stadioane și mai mult de 35 de ligi oficiale, printre care UEFA Champions League, Premier League, Bundesliga și CONMEBOL Libertadores.

Data de lansare26 Septembrie 2025
Platforme disponibilePC, PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X/S, Nintendo Switch, Nintendo Switch 2
DezvoltatorEA Vancouver / EA Romania
PublisherElectronic Arts
SerieEA Sports FC
Continue Reading

Cerinte de sistem pc

Cerinţe de sistem MindsEye

Published

on

By

Build A Rocket Boy a a făcut publice cerințele de sistem pentru MindsEye. Titlul îi pune pe jucători în pielea lui Jacob Diaz, un fost soldat cu un trecut întunecat și o minte afectată de amintiri fragmentate și viziuni tulburătoare. Cu o lansare programată pentru 10 iunie, MindsEye se pregătește să ofere o experiență imersivă pe PC.

Pentru a rula jocul în condiții decente, pe setări medii la rezoluție 1080p, vei avea nevoie de un procesor Intel Core i5-12400F sau AMD Ryzen 5 5600X, 16GB RAM și o placă video Nvidia GeForce RTX 2060 sau Radeon RX 5600 XT și necesită aproximativ 70GB spațiu liber pe SSD sau HDD.

Dacă vrei o experiență vizuală mai bogată, dezvoltatorii recomandă un sistem cu Intel Core i7-13700K sau AMD Ryzen 7 7800X3D, alături de o placă grafică Nvidia RTX 4070 sau AMD RX 6800 XT și cel puțin 16GB RAM.

Cerinţe de sistem minime

  • CPU: Intel Core i5-12400F / AMD Ryzen 5 5600X
  • RAM: 16GB
  • GPU: Nvidia GeForce RTX 2060 / AMD Radeon RX 5600 XT 6 GB VRAM
  • Sistem de Operare: Windows 10/11 64-bit
  • Spațiu SSD: 70GB

Cerinţe de sistem recomandate

  • CPU: Intel Core i7-13700K / AMD Ryzen 7 7800X3D
  • RAM: 16GB
  • GPU: Nvidia GeForce RTX 4070 / AMD Radeon RX 6800 XT 8 GB VRAM
  • Sistem de Operare: Windows 10/11 64-bit
  • Spațiu SSD: 70GB

Eu, personal, rămân puțin sceptic în privința acestui joc. Deși ideea din spatele MindsEye pare interesantă, data de lansare este extrem de aproape, iar până acum nu am văzut decât câteva secvențe scurte de gameplay. Având în vedere cât de ambițios se vrea proiectul, lipsa unor prezentări solide ridică semne de întrebare.

Nici la capitolul finisare nu pare să exceleze. Din ce s-a văzut până acum, MindsEye pare mai degrabă un Watch Dogs cu buget redus decât un rival pentru Grand Theft Auto, așa cum părea să promită primul trailer. Observăm animații rigide, efecte speciale proaste și fără mecanici prea pompoase.

MindsEye va fi lansat pe 10 iunie 2025 și va fi disponibil pe PC, PlayStation 5 și Xbox Series X|S.

Continue Reading

Misiuni Grand Theft Auto

Personaje din jocuri

Trending