Homefront: The Revolution este gratuit în acest weekend

Dezvoltatorul jocului Homefront: Revolution, Deep Silver, a anunţat că în acest weekend jocul va fi gratuit pe Steam.
Deoarece Homefront: Revolution a primit destule critici la lansare din partea jucătorilor din cauza problemelor de performanţă, care în final au fost rezolvate, de acum şi până duminica, 11 septembrie, jocul este gratuit.
Astfel, jucătorii vor avea oportunitatea de a-l testa atât în modul single player cât şi în modul Resistance, inclusiv cele două misiuni: Patrol Boom si Indy Forever. Aici găsiţi pagina Steam pentru Homefront: The Revolution.